Un bun povestitor cu un dar moștenit și un destin fericit – Susana Pletea (II)

Reading time: 7 mins.

Povesteam în prima partea a interviului cu Susana Pletea pe care îl găsiți aici, despre cine este Susana, care îi sunt rădăcinile, de unde a venit dragostea de cuvinte și nu numai.

Spuneam că Susana este director editorial al Burda România, unde lucrează din 1999 și că pentru mine e un nume de referință când vine vorba de oameni care mi-au insuflat pasiunea pentru povești.

Au trecut aproape două luni de când am compus mesajul pentru ea, în care o rugam să îmi acorde acest interviu. Habar nu aveam ce urma să o întreb, dacă îmi va răspunde și dacă va accepta. Nu mai vorbisem de ani din două cifre…

Răspunsul a venit în mai puțin de 10 minute, pozitiv, cu entuziasm.

M-au fascinat răspunsurile ei și le-am citit cu zâmbetul pe buze, iar apoi am căutat, mult, o variantă care să le cadreze și să le facă cinste. Mi-a luat ceva să înțeleg că less is more și că ele trasmit atât de mult, încât nu e nevoie să mă lungesc eu la vorbă, în scris, e suficient să le scot la lumină și să le las să inspire.

Ai o poveste care te leagă în mod special de una dintre revistele editate de Burda?

Ha! Avem peste 25 de titluri lunare și zeci de numere speciale pe an. Nu există titlu fără o poveste în spate. Dar ca să fac o selecție, hai să avem un top 3.

Revista IOANA este gravată cu fier roșu și își are urma lăsată pe inima mea pentru totdeauna. Am fost redactorul șef al acestei reviste aproape un deceniu! Am crescut împreună pe calea cuvântului tipărit și al convingerii cititorilor. Cât timp am fost redactor șef, revista era licență a companiei mamă, Burda Germania, iar rigoarea germană m-a învățat fără menajamente, pe repede-nainte, cum să fac o revistă de înaltă clasă.

Așa că în momentul în care am avut în portofoliu revista Practic în bucătărie, revistă interactivă, unde cititorul e și redactor, a trebuit să îmi scurtcircuitez toată „știința“ facerii unei reviste și să o iau de la capăt și să fac lucrurile diferit. Iar aici, când am reușit – fără să îmi fi propus vreodată – să am un „fan club“ al editorialelor care erau limitate de spațiu, am învățat cum să fac față presiunii așteptărilor manifeste ale cititorilor. Și crede-mă, nu e ușor să nu te lași cuprinsă de panică, la gândul că poate o să fii prea banală, neinteresantă, că o să dezamăgești așteptările cititorilor!

Pe locul trei aș pune fiorul de plăcere pe care îl am de câte ori scriu acum în vreunul din titlurile noastre (o fac rar, sunt prinsă de partea de management) și colegii din redacție îmi spun că ar trebui să scriu mai des, că o fac bine. 

Ce rol te prinde mai bine, cel de creator sau curator de conținut?

Nu vreau să renunț la niciunul dintre roluri, nu mă simt mai atrasă de unul sau altul. Cred că mi se potrivesc ambele. Până la urmă, ambele roluri cer același lucru: să fii tu prima persoană convinsă că acel text este demn de a fi citit, transmite ceva, spune bine ceva anume. Iar la reviste, partea extraordinară e că te forțează conceptul să vezi mai ales partea pozitivă, frumoasă a lumii. Prea des ne lăsăm furați de scandaluri, lucruri derizorii și povești cu final nefericit.

De-a lungul timpului ai avut mulți invitați de seamă în emisiunea LifeStyle cu Susana Pletea. Ce reușește să te scoată din momentele dificile care pot apărea în timpul unui interviu?

Lifestyle la București FM. Este acel moment radio numărul doi din viața mea. Îmi plouă în gură când aud radio și, ca să-l citez pe Răzvan Petre, în primele emisiuni s-a auzit că eram „nevorbită“. Nevorbită la radio! Doamne, ce plăcere să ai invitatul, să fii „pe aceeași lungime de undă“ cu el!

Momente dificile sunt cele în care invitatul se pierde când vede anunțul „on air“ și se blochează, uitându-și ideile și cuvintele. Dar aici intervine documentarea pe care am pomenit-o deja și poți să vorbești tu pentru invitat și apoi ne ducem până la acea „abilitate“ a mea de a face oamenii să se simtă în siguranță și relaxați vorbind cu mine. Încet-încet, le dai încredere și povestea se înfiripă.

Apoi, mai sunt acele momente în care invitatul e extraordinar și simți că e cazul să îți ridici nivelul și se trezește așa o alertă mentală în mine, încât mă minunez și eu mai apoi că nu m-a luat panica și că am scos din cotloanele lecturilor stocate prin sertărașele minții întrebări și am făcut legături neașteptate și m-am păstrat la un nivel de istețime necesar.

Dacă de mâine ai renunța la scris, ce altă pasiune i-ar lua locul?

Asta e o întrebare pe care mi-am pus-o și eu câteodată, dar sincer sunt nesinceră – nu vreau să cred că nu aș mai scrie, dar mai ales că nu aș putea citi.

Acum, aici, îți spun că aș găti, probabil, aș munci pentru o asociație caritabilă sau aș deveni navigator medical. Ce zici dacă m-aș face speaker motivațional?!?

Care e recomandarea ta pentru cei pasionați de scris, aflați la început de drum?

Să citească! Mult. Îți îmbogățește condeiul, imaginația și îți oferă o bornă de ancorare. Nu te compari cu dorința ta și nici cu condeiele colegilor, ci cu scriitura cu greutate.

Cine te inspiră din zona aceasta a scrisului și de ce?

Rămân la credința mea exprimată deja pe parcursul acestui interviu: mai întâi ești cititor și, dacă poți să fii stăpân pe limba ta și ferm decis să te exprimi sincer în scris, atunci poți să purcezi la drum.

Sunt întrebată adesea de ce nu scriu o carte, că am stabilit deja, scriu bine. Ei bine, nu oricine se exprimă în scris și a făcut din asta o meserie este scriitor! Eu sunt ziarist. Îmi place și respect asta.

Sunt căzută în admirație față de condeiele scriitorilor adevărați, care au ajuns să trăiască din asta și să fie recunoscuți ca atare. Ei mă inspiră să mă păstrez cuminte și recunoscătoare în șoșonii meseriei mele și să îmi respect cititorii. Îmi citesc confrații din România sau lumea largă și ca întotdeauna admir și respect meseria făcută cu toată credința.

Sunt ziariști grozavi care nu au un condei extraordinar, dar fac o treabă la superlativ pe zona lor de expertiză, iar lumea îi urmărește și apreciază și e absolut corect să fie așa.

E o discuție largă aici, cu scriitura și inspirația. După peste patru decenii și jumătate de citit și multe decenii de scris, am propriile opinii, nu neapărat cele adevărate. E adevărul meu și mă feresc să îl impun altora.

A citi e un exercițiu necesar și intim. A scrie e și mai intim și aici e marele salt al celor care reușesc să scrie și să transmită ceva.

O carte care a generat o schimbare magică în viața ta?

Prima carte pe care am citit-o a fost „Tarzan din neamul maimuțelor“. Într-o seară, mi-am rugat sora mai mare să îmi citească povestea care o amuza pe ea și a refuzat, văzând-și de-ale ei. M-am răzbunat și, cum ea era de dimineață la școală, eu am citit înaintea ei aventura lui Tarzan. La povești am ajuns târziu, printr-a șaptea, a opta, că am rămas sub vraja aventurilor bună bucată de vreme.  Mai sunt atașată de aventuri și povești chiar și azi. Iubesc de-a dreptul literatura fantasy. Sunt mare fan. Autobiografiile. Dramaturgia. Marile romane ale lumii. Romanele polițiste. Chic lit. Cele o mie și una de nopți în varianta clasică și în reinterpretări ale condeielor moderne. Câțiva poeți. Povestitorii. Scrierile epice. Literatura semnată de scriitoare. Citiți-o pe Elif Shafak!

Dar cartea mea „magică“, pe care o recitesc cap-coadă în fiecare an, de la volumul unu la volumul șase este Dune, de Frank Herbert. Așa cum zice Arthur C. Clarke este „Unică … Nu cunosc nimic comparabil“. Dar sunt invidioasă că nu am scris eu Harry Potter și nu pentru succesul financiar al cărții, ci tocmai pentru felul seducător de aducere la zi a poveștilor clasice ale copilăriei.

Dacă nu ai apucat să citești George Bernard Shaw legănat în alunii de pe coasta unei culmi muntoase cât timp bunicul tău cosea iarba, ai avut altă copilărie și alt destin decât al meu 😀 😉