Un bun povestitor cu un dar moștenit și un destin fericit – Susana Pletea (I)

Reading time 7 mins.

Ioana, Femeia, Cosmopolitan, Marie Claire, National Geographic, Practic în bucătărie – reviste pe care de-a lungul anilor cu siguranță le-am răsfoit măcar o dată cu interes și pe care le găsim mereu la vedere în magazine.

Mai puțin la vedere pentru publicul larg este unul dintre oamenii din spatele acestor reviste atât de populare și a multor altora pe care le citim, fie online, fie printate.

Susana Pletea este director editorial și Chief Operating Officer pentru Burda România, unul dintre principalii publisheri din România, cu o istorie de peste 100 de ani în domeniul print-ului.

Pentru mine, Susana este o poveste a copilăriei, motivul pentru care bunica deschidea cu bucurie fiecare număr al revistei Ioana și zicea (încă mai zice 🙂 ) Uite, o mai știi pe Susana? Ce fată minunată și ce mult îți mai plăcea de ea!

Am cunoscut-o la începutul anilor ’90, la biblioteca grădiniței din sat, pe care o frecventam cu interes, unde din când în când ne strângeam în jurul ei la un ceai, un fursec și o poveste, așa cum doar Susana știa să ne citească.

Am simțit să dau startul interviurilor cu oameni care scriu povești cu ea pentru că a fost printre primii oameni care mi-au inspirat dragul de cuvinte și poveste.

M-am bucurat să regăsesc, 25 de ani mai târziu, un om la fel de pasionat de cuvinte, cald, care mă inspiră până în adâncul sufletului și pe care mă bucur să-l prezint mai departe.

Despre viață, copilărie, radio, print, cărți și bineînțeles magie, cu Susana Pletea.

Cine este Susana Pletea în 5 cuvinte magice?

Nu sunt „magice“ calitățile pe care îmi place să le pun în dreptul meu. Sunt o persoană normală, care trăiește la bloc, într-un cartier bucureștean și circulă cu transportul în comun.

Așadar, cinci „calități“ numai bune să mă pună în valoare…

Sunt muncitoare – am nevoie de ore puține de somn și nu am un ritm de muncă legat de ore biologice și ca urmare mă puteți găsi „la muncă“ oricând. Nu că m-aș plânge, mă mulțumește să fac mult, să fiu mereu în miezul acțiunii.

Sunt empatică – îmi plac oamenii și poveștile lor, îi ascult, îi înțeleg, se simt confortabil să îmi împărtășească din trăirile lor, e ideal să poți obține astfel de rezultate și din punctul de vedere al ziaristului, și din punctul de vedere al coordonatorului unei redacții, publicații sau edituri.

Sunt curioasă – genul ăla sănătos de curiozitate, care te face să cauți dincolo de suprafață și care e parte din ADN-ul unui ziarist.

Sunt entuziastă – cum altfel credeți că poate un om să lucreze în aceeași editură de peste douăzeci de ani și să i se pară că fiecare zi lasă loc unei alte abordări și idei?!? Asta e o „laudă modestă“, cum zic americanii (aici puneți voi ce emoticon vreți!).

Sunt total, profund și iremediabil îndrăgostită de limba română – îl citez mereu pe Nichita Stănescu: „Limba română e patria mea“.

Și sunt un bun povestitor – un dar moștenit cred, un destin fericit, cred.

Fiul meu, acum vreo zece ani, m-a chestionat cam așa:
– Mama, ție îți place să citești mult, nu-i așa?
– Da, așa e, am confirmat eu.
– Și la tine la reviste asta faci: citești mult, nu-i așa?
– Da, a fost iar răspunsul meu.
– Hmm, a zis copilul, atunci tu ești plătită să faci ceea ce îți place cel mai mult!?!

Da, așa e și aici accept acea remarcă făcută adesea cu puțină invidie de unii: „Ce noroc ai să lucrezi la Burda!“

Cum ți-ai descoperit dragostea pentru cuvinte? Ții minte dacă ți-a insuflat-o cineva?

Am crescut într-un loc „magic“, unde comunitatea și apartenența la ea erau fapte, unde comunicarea în toate formele ei era vie și firească. Părinții erau la muncă, copilele cu bunicii, cu bunica în special. O personalitate magnetică, povestitor fantastic, iubitoare a oamenilor și a istoriilor și a șezătorilor, cântând atunci când voia să își ostoiască sufletul, cu o putere de muncă uriașă, implicată în gospodărie și comunitate … recunoașteți modelul?

Nu mă țin minte incapabilă să citesc, să decriptez textul scris. Stăteam în brațele bunicului și citeam împreună ziarul. Mă amuz și acum de discuția pe care am avut-o când eu aveam vreo cinci ani despre tonele deadweight ale nu mai știu cărei nave comerciale românești încărcată în portul Constanța – subiect „cu greutate“ în presa vremii!

Avem în comun locul în care am crescut, care vine la pachet cu accentul ardelenesc. Țin minte că ai mei mă aduceau acasă cu o săptămână înainte de începerea școlii, să scap de accent, să nu râdă copiii de mine 🙂 Cum s-a împăcat capitala cu accentul tău? Te mai prinde când mergi acasă?

Port în mine acest acasă oriunde aș fi. Nu aș fi cum sunt fără satul ardelenesc aflat la lizieră cu Moldova – Buricul Pământului pentru mine. Accentul se activează instantaneu când altcineva îl folosește, când deja am ajuns/trecut de Brașov, când mă răsfăț și vorbesc la telefon cu ai mei; no, dără, nu-i bai că apare ardeleanca din mine de câte ori are ocazia!

Când am venit în București, vreo trei-patru săptămâni am avut zilnic durere de cap: oamenii se mișcau prea repede, vorbeau prea repede, erau prea agitați! Apoi, s-a activat încăpățânarea mea proverbială printre cunoscuți (că de defecte nu m-ai întrebat!) și m-am străduit să nu mă las copleșită de ritmul capitalei. De felul molcom de a vorbi a trebuit să scap după ce am început să lucrez în radio – că doar nu era să las ascultătorii să adoarmă până terminam ce începusem să spun.

Pe foaie de hârtie, pe unde radio sau pe sticlă, unde preferi să spui povești și de ce?

„Sticla“, cu care am cochetat foarte puțin, nu m-a prins. În schimb, mi-am dorit „să fac“ radio, e prima iubire, nu te dezici de ea niciodată. Am început în radio, când a reapărut șansa de a avea o emisiune, am zis da pe loc. Mă simt ca peștele în apă pe calea undelor; un interviu luat la radio este ca o piesă de teatru – ești pe o scenă, în fața publicului și e nevoie să îl convingi, să îl „prinzi“ cu performanța ta. Îmi place mult și să îmi fac documentarea pentru fiecare invitat, să aflu cât mai multe despre persoana respectivă, să o intuiesc și să o surprind și să o determin să dezvăluie din sine mai mult decât se aștepta. Plus că, oricât de bine pregătit ai fi, discuția naște momente și întrebări surprinzătoare!

Când scrii pentru un titlu tipărit, e important să te concentrezi și pe cititor: ce așteptări are acesta de la tine? Ce vrea să afle? Despre cine? Același subiect e abordat diferit, scriitura suferă modificări în funcție de profilul revistei. Dar sinceritatea și abilitatea de a pune în scris ceea ce simți, felul în care ai perceput o situație sau o persoană sunt la fel pentru orice titlu și condiții necesare dacă vrei să îl ții aproape de tine pe cititor și să-l determini să îți aștepte cuvintele și în numerele următoare.

Ești parte din echipa Burda România din 1999. Cum a fost să crești în mediul editorial al unei companii cu istorie și să-l vezi tranzitând spre zona digitală?

Burda România a moștenit de la fondatoarea afacerii, Aenne Burda, dragostea pentru cuvântul tipărit și dorința de a se depăși mereu și mereu. Doamna Aenne Burda mergea la birou și la nouăzeci de ani, gata de acțiune ca în fiecare zi a vieții ei în câmpul muncii.

Cu cât editorii se adresează cititorilor mai mult din zona digitală, cu atât cuvântul tipărit pe hârtie e mai mult o zonă de nișă, pentru cunoscători. Din punct de vedere al susținerii afacerilor, publisherii, la nivel mondial, trebuie să se reinventeze și recalibreze. Încă lucrează toți la asta. Din punct de vedere al comunicării către cititor, al legăturii tale afective și de încredere cu el, o poți face la fel de bine online, prin toate mijloacele pe care sfera digitală ți le oferă: scris, video, audio, site, blog, social media.

Burda România a fost mai romantică și a ținut și ține cu dinții de cuvântul tipărit pe hârtie. Suntem specialiști în print. Și da, am fost, sunt parte activă a istoriei companiei – sunt cel mai vechi angajat al ei. Nu știu ce va fi mâine, dar ieri a pus bazele lui azi și sunt mândră de ceea ce am reușit împreună cu colegii mei – de altfel, tradiția în editură spune că vii, te apuci de muncă aici și … îmbătrânești alături de colegii tăi, atât de fain e locul și atât de adânc înrădăcinată ideea de familie.

În partea a doua a interviului, Susana ne povestește despre revistele ei de suflet, emisiunea LifeStyle cu Susana Pletea, pasiuni, oameni care o inspiră și cărți 🙂