Îmi povestește mereu bunica despre cum mergeam cu trenul într-una childintrain2din multele noastre plimbări, aveam vreo trei- patru ani, iar un domn din compartimentul nostru m-a ascultat spunând poezii o lungă perioadă de timp, cățărată pe banchetă.

La un moment dat s-a uitat la mine și m-a întrebat ce vreau să devin când o să fiu mare. Răspunsul a venit scurt și la obiect: “Mădălina Manole!”

Îmi mai amintesc și cum mă așezau ai mei pe un scaun și mă înregistrau în timp ce recitam cu patos “Muma lui Ștefan cel Mare” sau “Moartea lui Janos”. Bunica încă ascultă cu drag casetele astea 🙂

Cel mai probabil pe vremea aia termenul de “public speaking” nu era atât de popular
cum e acum, cel puțin nu la noi în țară, dar dacă ar fi fost, cred că de pe atunci puteam spune că îmi place și vreau să învăț cum să fac asta.

Toate experiențele de public speaking sau public singing, fie că a fost vorba de traininguri susținute, de cântări, sau doar de momente în care am întins mâna și am zis cu zâmbetul pe buze “Bună, eu sunt Alexandra!”, au reușit să-și pună amprenta asupra mea și să mă facă să vreau mereu să aflu mai mult, de la tehnici, la metode de respirație și tot ce presupune un discurs de succes.

La urma urmei, orice fel de conversație poate reprezenta un exercițiu bun de public speaking, fie că îl convingem pe tata să ne lase în oraș până târziu la 14-15 ani, fie că dăm un examen sau dăm un interviu pentru un job. Cu cât suntem mai siguri pe noi și pe ceea ce spunem, cu atât ne cresc șansele să reușim ceea ce ne propunem. Și da, asta se învață și se antrenează!

Totmark-twain-quote căutând resurse pe tema asta, am descoperit un club de public speaking, care îți dă ocazia de a oferi feedback oamenilor care țin discursuri în față, și chiar să ajungi și tu să ții discursuri
și să primești feedback la rândul tău, de la specialiști. Ce-ți poți dori mai mult? Curaj…

La cea mai recentă sesiune zicea cineva că această frică de a vorbi în public e a doua din punct de vedere statistic după frica de moarte, deci da, ai nevoie de curaj să ajungi să te perfecționezi în domeniul ăsta.

Tot atunci, George, cel care moderează aceste întâlniri, ne oferea o variantă foarte interesantă de a ține minte care care trebuie să fie structura unui discurs pentru a fi de efect, pornind chiar de la… DISCURS:

  1. Deschidere de impact – e important să captăm atenția publicului chiar de la început.
  2. Introducere – momentul în care răspundem la întrebările care sigur au apărut deja în mintea celor care ne ascultă: Cine sunt? Cu ce mă ocup? De ce e important pentru mine să fiu aici?
  3. Structură – care este problema și cum am ajuns la soluție
  4. Caz concret – poveștile, statisticile, exemplele oferă credibilitate
  5. Utilizare – cum poate fi pusă în practică ideea?
  6. Recapitulare – dacă am început prin a le spune despre ce urmează să vorbim, când ne apropiem de încheiere, recapitulăm ceea ce am spus
  7. Surpriza – finalul trebuie să fie Wow! pentru a rămâne în mintea celor din public.

Pare destul de simplu, așa-i? Totuși, chiar și cei mai experimentați speakeri spun că au emoții în momentul în care urmează să țină un discurs.

public-speaking-changed-my-life-720x340De fiecare dată când aud pe cineva vorbind și văd ce efect fain are asupra celor din sală îmi promit că data viitoare o să încerc și eu. Apoi îmi amintesc de magnetul ăla care parcă mă lipește de scaun, de culoarea aia drăguță de roșu care arată bine pe orice, mai puțin pe fața mea și parcă-mi piere din elan.

Dar pentru că totul ține de cunoștințe și antrenament, am două cărți programate pentru următoarea perioadă, care sigur mă vor ajuta să mai reduc din emoții: Prezintă cu impact a lui Paul Ardeleanu – 25 de ani, face public speaking de peste 8 ani, proaspăt lansată și Talk like TED a lui Carmine Gallo – pentru că discursurile TED mereu au un impact puternic.

Și da, o să merg și la următoarea sesiune de public speaking!