BowTie Events by Cristina Baciu – Poveste de wedding planner
Da, am lucrat cu un wedding planner și da, ne-am bucurat din suflet că am ales să facem asta!
Acum 5 ani pe vremea asta intram în săptămâna cu nunta. Joi am devenit doamna Ciucanu și de sâmbătă până luni am sărbătorit asta cu toți cei mai dragi ai noștri. Între timp însă, am avut zile pline.
Cine a trecut prin asta știe că nu e chiar ca o bucată din tortul mirilor de ușor și delicios să organizezi o nuntă. Sunt multe decizii de luat, calcule de făcut, presiune din toate direcțiile, păreri de tot felul. Nu știi ce să alegi pentru că cel mai probabil e prima și să sperăm ultima nuntă pe care o organizezi din perspectiva asta. Apoi trece așa de repede, de nici nu mai ții minte dacă a fost bun tortul.
Pe Cristina o cunoșteam de mulți ani și-mi plăcea felul ei super sociabil de a fi. De fiecare dată când ne întâlneam o admiram pentru cât de frumoasă și stylish e. Long story short, când a venit vorba de a alege un wedding planner în Brașov, ea a fost prima mea opțiune.
Știam povestea BowTie încă de când era doar un gând și noi dezbăteam idei și gânduri despre nunți și evenimente prin 2013 cu vreo 10 reviste despre mirese în brațe, cumpărate din aeroportul din Londra, într-o delegație.
Pe scurt, nu puteam începe săptămâna asta decât cu un interviu cu cea care mi-a fost cel mai aproape în organizarea nunții, pe lângă domnul soț, cu care am despicat fire în patru mai mult decât cu prietenele mele, care m-a tras de mânecă și de urechi când depășeam realitatea sau bugetele cu ideile mele, pe cea datorită căreia toată povestea organizării nunții noastre a fost mult mai relaxată, iar în ziua cu pricina, n-am avut decât grija ploii: our one and only wedding planner – Cristina Baciu!
A: Hey, sunt Alexandra și datorită ție am avut o nuntă magică! Tu cine ești și de când faci astfel de magie?
C: Hehehe, chiar m-am bucurat zilele trecute când mi-ai amintit că la nunta voastră umblam după mine cu băiețelul meu de câteva săptămâni 😀
Sunt Cristina și recent am împlinit 7 ani de când fiecare zi este trăită cu plăcerea de a face ceea ce iubesc. Îmi place să spun că 350 de zile din an sunt wedding planner și event designer iar în restul de zile încerc să fiu mamă, soție, prietenă, fiică și nașa finilor mei 🙂
Îmi amintesc cu drag de teancul de reviste aduse de la Londra pe care le-am răsfoit impreună, chiar la începuturile tale în lumea event planning-ului. Cât a durat de când ți-a venit ideea să faci asta pană ai avut primul eveniment și ce ai făcut între timp?
Daaa, mai ții minte ce fericită eram? Iubesc revistele de nunți, în special pe cele din străinătate, pentru că sunt pline de informații valoroase și de inspirație.
Mai mult a durat să mă conving 100% că această meserie este pentru mine 🙂 Din momentul în care ideea s-a infiltrat în mintea mea și până am ajuns să o pun în practică am trecut prin multe stări. În primul rând teamă – serviciul pe care doream să îl aduc viitorilor miri încă nu era bine înrădăcinat în România, iar teama de eșec ne ține de multe ori în loc.
Am avut noroc cu soțul meu care m-a încurajat să merg mai departe, iar din momentul în care eu am anunțat pe Facebook schimbarea de carieră, n-a trecut un minut până a sunat telefonul cu primul eveniment. Era nunta de 250 persoane a unei prietene și râd și acum când îmi amintesc cum încercam să o conving că nu sunt pregătită pentru asta și ea îmi spunea întruna că o să iasă peste așteptările mele… și așa a fost!
Cred că aproape toate miresele visează la o carieră de wedding planner după ce își organizează nunta. E ceva ce poate face oricine? De ce calităti ai musai nevoie și care e super puterea ta?
Pe măsură ce timpul a trecut, din păcate, termenul de wedding planner a prins altă conotație și sunt mulți în domeniu care spun că oferă acest serviciu fără să știe exact ce presupune el.
Cu siguranță că orice poate să facă orice își dorește în viață asta, cu studiu și cu practică. Îți spun ce m-a ajutat pe mine: în primul rând faptul că sunt o fire sociabilă, cercul social te ajută foarte mult atât ca recomandări cât și ca ajutor în găsirea unor situații pe care le întâlnești mai ales la început de drum și pe care nu știi cum să le rezolvi.
M-a ajutat faptul că am empatizat mereu cu clienții mei, faptul că reacționez foarte bine la presiunea stresului și mereu când au intervenit situații nemaiîntâlnite, am reușit să găsesc rapid rezolvarea, reușesc să găsesc soluțiile cele mai bune pentru cuplurile mele, mă documentez constant despre furnizori, trenduri și servicii noi.
Sunt fericită să spun că am un pachet de calități pe care ca OM le pun la dispoziția clienților mei.
Una dintre cele mai des auzite replici în discuțiile cu viitoare mirese e „De ce aș da banii unui wedding planner? Ce poate face în plus fată de mine?”. Ce le răspunzi la asta?
Probabil că și eu m-aș întreba același lucru dacă nu aș profesa în acest domeniu 🙂
Trăim vremuri în care accesul la platforme online cu prea multă informație are și o parte negativă pentru că se creeza o confuzie: care este furnizorul de încredere, cine se potrivește cel mai bine stilului meu, care se încadrează bugetului pe care îl am alocat.
Un wedding planner oferă în primul rând siguranță. Siguranță că furnizorii aleși sunt bun profesioniști care știu să facă treaba pentru care au fost contractați.
Imaginează-ți că ești în afara țării sau ai un program nebun la birou și printre altele trebuie să îți planifici nunta? De unde începi? De unde știi care fotograf sau trupă se potrivește cel mai bine bugetului tău? Un wedding planner știe asta și după un set de întrebări pe care îl adresează clienților el va ști exact ce furnizor se potrivește ca stil, personalitate și buget cuplului. Așa economisești timp.
Cel mai prețios lucru pe care îl avem în zilele acestea este timpul. Folosiți-l inteligent!
La pachet vin reducerea stresului, câștigarea unui prieten, economii la buget și multe altele.
Știu exact cu ce m-a ajutat pe mine colaborarea cu tine, dar fiecare experientă e diferită. Ce spun cel mai des clienții despre felul în care ați colaborat?
Uneori când vine vorba despre tine, pentru că noi ca oameni în general suntem presați mereu de gânduri, nu îți mai vezi calitățile și ce faci bine. Te concetrezi pe ce ai fi putut să faci și mai bine! Chiar recent, în încercarea mea de a reorganiza site-ul, am început să grupez review-urile foștilor clienți.
Ce sentiment de bine e să citești zeci de mesaje de la oameni care apreciază efostul depus, care te numesc wedding fairy, smiley face, warrior și multe altele.
Activitatea ta nu se rezumă doar la organizarea nunților ci organizezi și alte tipuri de evenimente. Ce alt fel de evenimente și care sunt preferatele tale?
Așa este, cu timpul pachetul de servicii s-a extins, iar în prezent organizez orice tip de eveniment: nuntă, botez, lansări de produs, zile aniversare, petreceri corporate și în principiu orice se cere pe segmentul meu. Cu cât mai mare provocarea cu atât mai mare dorința mea de succes.
Toate sunt unice pentru că îmi permit să mă conectez cu clientul în circumstanțe diferite. Îmi place provocarea de a găsi locația potrivită pentru un cuplu aflat de zeci de ani în afara țării care călătorește pentru nunta lor în România împreună cu un număr mare de invitați (pentru care creez o experiență care se extinde pe mai multe zile). Iubesc detaliile și fericirea pe care le implică organizarea unui botez, conexiunea pe care o oferă o petrecere anivesară dar și provocarea pe care o aduce un client din zona corporate.
Sunt atât de pasionată de ceea ce fac încât, atâta timp cât interacționez cu oameni și creez lucruri care aduc bucurie, aș putea să fac la nesfârșit acest lucru.
Printre serviciile pe care le oferi la BowTie Events am văzut și Destination Wedding, idee care mi se pare minunată dar și de-a dreptul provocatoare. Ce inseamnă mai exact și cum prinde trend-ul ăsta în România?
În momentul de față România, mai ales zona Brașovului, nu este neapărat deschisă pentru acest tip de serviciu. Am bucuria ca două persoane extraordinare, Alex și Luana, să-mi fi încredințat evenimentul lor care va avea loc în Grecia pentru care muncesc cum nu am muncit la niciun alt eveniment. Este genul de provocare la care te gândești constant și care îmi dă încredere fantastică în mine.
Mai mult decât atât, planul meu este să promovez Transilvania ca destinație de nuntă pentru cuplurile din afara țării. Este un proiect foarte greu de implementat, mă lovesc de reticența țărilor cu care îmi doresc să colaborez dar am încredere că voi reuși… cu răbdare și dedicare, așa cum am învățat în acești 7 ani, îmi voi împlini și acest vis.
Ultimele luni au fost nu tocmai ușoare pentru toată industria HoReCa și implicit nici pentru organizatorii de evenimente. Ce te-a ajutat pe ține să treci mai ușor prin ea și cum ai reușit să îți ajuți clienții?
În perioada asta am trecut prin toate stările posibile. Pentru mine cel mai important a fost să mențin sus moralul clienților. Să faci asta în timp ce încerci să găsești cele mai bune soluții pentru a îți salva businessul având atârnați de gât 2 copii nu este cel mai ușor lucru din lume.
Am încercat să ofer cât de mult sprijin am putut atât pentru clienții mei cât și pentru cupluri care nu aveau un wedding planner. Am organizat câteva sesiuni pe zoom în care oamenii s-au putut loga și am discutat soluțiile cele mai bune pentru ei iar asta a ajutat cuplurile pentru că au discutat și cu alții care trec prin aceeași situație. Am oferit (via mail) consultanță gratuită tuturor celor care au avut nevoie și am început să fiu cât mai prezența în online.
Sunt norocoasă să fiu înconjurată de furnizori de excepție și de clienți extraordinari și asta m-a ajutat și pe mine să mă mențin pozitivă.
Tu îți alegi clienții sau ei te aleg pe tine? Cât de important e să rezonezi și tu cu ei?
Este un drum cu două sensuri. Când organizezi un eveniment de la început (când găsești locația potrivită) și până în momentul în care ultimul invitat părăsește ringul de dans este foarte important să existe o conexiune între client și wedding planner.
Mereu, când ofertez acest tip de serviciu, solicit o întâlnire fie că e via skype sau față în față. Este nevoie să simți că ai aceleași principii cu persoana cu care urmează să te auzi constat un an de zile sau mai mult.
Desigur că nu este întotdeauna lapte și miere, au fost și situații în care o comunicare deficitară a dus la unele situații incomode dar ele sunt inevitabile în orice domeniu și ce este cel mai important este rezultatul.
Ce ai vrea să le transmiți celor care sunt în căutarea persoanei potrivite pentru a le organiza evenimentul de vis?
Alegeți cu inima! Să vă ascultați instinctul, să vă documentați despre persoana respectivă, să căutați portofoliul și recenziile și când o găsiți, să vă bucurați de proces!
Este atât de frumos și trece atât de repede!
Dacă mă întrebați acum, mâine aș mai face încă o nuntă, cu același domn soț, bineînțeles, aceiași nași, invitați, același DJ, aceeași formație, același fotograf, aceeași florăreasă și nu în ultimul rând, fără niciun dubiu, același wedding planner 🙂
Avem atâția oameni frumoși în preajmă, a căror poveste abia așteaptă să fie spusă, așa că mi-ar plăcea să știu, ce fel de interviuri v-ar plăcea să citiți, pe ce teme și cu cine 🙂
No Comments