HIT – Cum afli răspunsul la “Unde Mergem?” dintr-o aplicație
De câte ori nu ai pornit o întreagă discuție de la întrebarea “Unde mergem?”? Fie că era o discuție despre o masă în oraș, despre un weekend prin țară sau un concediu în toată regula, “Unde mergem?” e o întrebare pe care o adresăm fiecare dintre noi destul de des.
Dacă întrebarea e una uzuală, răspunsul e uneori greu de obținut. Zic asta din experiență, pentru că nu demult, în cea mai recentă sesiune de ruloțeală, ne-am început cam fiecare zi întrebându-ne reciproc “Și… unde mergem azi?”, iar de multe ori a fost de-a dreptul complex să luăm o decizie care să fie fix ce ne-am fi dorit amândoi.
Revenind din starea de visare pe care mi-o dă de fiecare dată întrebarea asta, ajungem înapoi la HIT (Hub de Inovare în Turism) și al său proiect de accelerare pentru afacerile din zona HoReCa.
Dacă în interviul precedent spuneam Hola România, astăzi descoperim împreună aplicația creată de Iulian Pufu și echipa lui, care ne ajută cu răspunsuri bine documentate la întrebarea “Unde mergem?”.
1. Hey, sunt Alexandra şi e mereu o bucurie să îmi documentez călătoriile, atât înainte, ca să ştiu unde merg şi ce găsesc acolo, cât şi după, ca să îmi împărtăşesc experienţele cu cei care ar putea fi interesaţi de ele. Tu cine eşti şi ce părere ai despre asta?
Sunt Iulian Pufu, antreprenor cu activitate neîntreruptă de peste 25 ani în marketing, comunicare, media.
De curând am citit un studiu care spunea că sentimentele pe care le trăiesc călătorii atunci când se documentează despre o destinaţie sunt mai puternice, mai generatoare de satisfacţii decât călătoria propriu-zisă. Apar însă probleme atunci când conţinutul, mai ales cel disponibil online, creează aşteptări nerealiste, mult peste ceea ce găseşti atunci când vizitezi destinaţia sau locul respectiv. Iar asta se întâmplă, de cele mai multe ori, pentru că informaţia turistică distribuită online, dacă nu este „influenţată” de o formă de plată (a.k.a. reclamă), este neactualizată, copiată sau chiar de multe ori, „junk”!
2. Care e povestea din spatele Unde Mergem? Cum şi când ţi-a venit ideea?
După mai mult de 10 ani în care am dezvoltat mai multe proiecte de informare turistică, am reuşit să înţeleg ce fel de informaţii caută turiştii atunci când se documentează sau când vizitează o destinaţie: actualizate şi de încredere. Şi pentru că în piaţă nu exista o sursă pentru asemenea informaţii, am hotărât să mă înham la treaba asta, chiar dacă ştiam că nu o să fie deloc uşor… de fapt, asta a fost şi motivaţia finală… pe principiul „dacă era uşor o putea face oricine”!
Şi aşa am început să dezvoltăm primul ghid obiectiv din România. Ştiu, e un pleonasm, prin definiţie un ghid trebuie să fie obiectiv şi de încredere, dar îl folosim tocmai pentru a face diferenţa faţă de sumedenia de „ghiduri” online sau tipărite, care de multe ori nu sunt altceva decât nişte colecţii de reclame şi conţinut influenţat.
3. Cine scrie conţinutul Unde Mergem şi de unde sunt culese informaţiile?
Ideea este să schimbam paradigma pe care se bazează majoritatea platformelor ce oferă conţinut online. De la Google şi până la Facebook, Instagram şi Tik-Tok, cam toate se bazează pe conţinut generat de utilizatori. La Unde Mergem utilizatorii pot doar să sugereze conţinut, ne pot semnaliza potenţiale răspunsuri la întrebarea „Unde Mergem?” dar de decis noi decidem pe cine şi cum recomandăm în platformă, dupa ce ne documentăm temeinic cu privire la acel loc.
Un alt lucru care ne face unici în acest moment este faptul că întreg conţinutul din Unde Mergem este documentat la faţa locului şi nu în faţa calculatorului. Suntem tot timpul pe teren, în infotrip-uri, încercăm să fim ochii, nasul, urechile, gura utilizatorilor. Facem fotografii, cerem cât mai multe referinţe de la clienţi, experimentăm, ne punem cât mai mult în pielea ta, astfel încât recomandările din Unde Mergem să te ajute să îţi formezi o idee cât mai fidelă asupra unui loc şi să îl pui pe lista ta de călătorie, dacă se potriveşte bugetului, preferinţelor, felului tău de-a fi.
Cel mai important este că noi nu facem reclamă nimănui ci recomandăm, şi cu bune şi cu rele (dacă este cazul), locuri unde şansele de a-ţi părea rău după timpul şi banii cheltuiţi acolo să fie minime!
4. Există două publicuri ţintă pentru Unde Mergem: turiştii în căutare de informaţii bine documentate despre locuri din ţară şi unităţile de cazare care se pot lista în aplicaţie. Ce găsesc aici turiştii şi de ce ar alege să îşi ia informaţiile de pe Unde Mergem?
După ce am început să lucrăm la Unde Mergem ne-am dat seama de un lucru: targetul nostru primar nu sunt turiştii ci localnicii, cei care trăiesc în destinaţiile prezentate în aplicaţie – întrebarea „unde mergem?” se pune în primul rând local şi abia apoi regional sau naţional. Putem spune că Unde Mergem este mai mult decât o aplicaţie turistică, este una de timp liber, căreia merită să-i acorzi credit şi să o instalezi în telefonul tău. Vei avea mereu la îndemână recomandări de încredere, documentate şi actualizate permanent, grupate în două mari categorii: Atracţii (obiective turistice, naturale şi antropice) şi Locuri (nu numai Unde dormi ci şi Unde mănânci, Unde te distrezi, Shopping, Activităţi&Experienţe, Servicii). Dar şi secţiunea Evenimente se anunţă a fi interesantă…
Pe lângă o informare de bună calitate, vei avea acces la câteva funcţionalităţi foarte utile: Urmărire pagini (primeşti notificări push când pagina urmărită publică o ofertă sau un eveniment), Recenzii şi Evaluări, Creare Liste de călătorie (în care poţi salva paginile care ţi se par interesante). În plus, în aplicaţie sunt şi recomandări de trasee de drumeţie şi de bicicletă, documentate şi acestea.
5. Cum se pot înregistra partenerii în aplicație și cum sunt ei selectați? Ce beneficii au partenerii Unde Mergem?
Nimeni nu se poate lista, facem vizite sau călătorii de documentare (cei care ştiu că îşi fac bine treaba au încept să ne invite şi ei) iar decizia de listare/recomandare în aplicaţie o luăm noi, după ce ne convingem că merită să devină răspuns la întrebarea „unde mergem?”. Dacă suma calităţilor unui loc este net superioară celei a defectelor, îl recomandăm în aplicaţie, cu cuvintele noastre, nu cu un text primit de la proprietar sau de la agenţia lui de PR. Odată recomandat în aplicaţie, un Loc sau o Atracţie poate deveni Partener, asta însemnând că primeşte acces la câteva instrumente de micro-marketing de destinaţie foarte eficiente, prin intermediul cărora poate să îşi îmbunătăţească comunicarea cu clienţii şi potenţialii clienţi, să-i fidelizeze, în final să îşi crească vânzările generate de prezenţa în aplicaţie. Un Partener poate (şi îl consiliem pentru asta) să creeze o comunitate de oameni interesaţi de ceea ce face; apoi poate comunica cu aceasta foarte eficient, poate lista oferte, evenimente, concursuri etc. Unde Mergem a devenit deja un loc unde se întâlneşte foarte bine cererea cu oferta, în prezent cei peste 2500 de utilizatori au de ales din aproape 300 de recomandări de încredere. Şi în fiecare zi apare ceva nou!
6. Cum a fost pentru tine experienţa HIT de până acum şi care e cel mai valoros lucru pe care ţi l-a adus?
HIT mi-a oferit nu numai o expunere bună a proiectului către mulţi dintre potenţialii stakeholderi vizaţi ci şi ocazia să validez multe dintre lucrurile pe care le fac deja în cadrul Unde Mergem. Discuţiile avute în cadrul şedinţelor de lucru şi de mentorat au fost în mare parte utile, am învăţat sau mi „s-au deschis ochii” către multe aspecte pe care iniţial nu le-am avut în vedere. Dar cel mai valoros lucru sper să urmeze şi să vină la sfârşitul HIT: o investiţie în capitalul de dezvoltare. Este mare nevoie de asta!
7. Care sunt planurile tale de viitor?
Îmi doresc ca Unde Mergem să acopere cât mai repede întreg teritoriul României şi să ofere recomandări de încredere din toate destinaţiile turistice importante. Pentru asta, am lansat un program de extindere prin care oamenii talentaţi, dornici să prezinte ce are mai bun şi mai interesant zona în care locuiesc, se pot „califica” pentru o franciză Unde Mergem. Detalii, aici:
https://www.facebook.com/undemergem.ro/photos/a.432151210161374/3993053280737798/
Ca om care a documentat câteva călătorii de-a lungul timpului, știu de câtă pasiune pentru locuri și oameni e nevoie ca să faci asta bine și câtă răbdare îți trebuie ca să poți detalia fiecare colțișor al unui loc fix cu emoția potrivită, ca să transmiți energia și experiența pe care ai avut-o acolo.
So, data viitoare când apare întrebarea “Unde mergem?”, dați fuga în aplicație și sigur găsiți ceva să vă inspire!
Apoi, rogu-vă, ziceți-mi și mie, unde mai mergeți? 😀
No Comments